Lipsa de informare, a făcut ca mulţi oameni de bună credinţă să persiste în acţiuni care provoacă daune mediului înconjurător.
Ce pot face tinerii? Pot lupta activ împotriva poluării.
Totul porneşte de la deprinderile simple. Hârtiile, ambalajele alimentare, sticlele şi alte deşeuri nu se aruncă la întâmplare, pentru a contribui la amplificarea dezastrului natural, ci se depozitează controlat în containere speciale.
Toate acestea se fac, respectând metoda celor “3R” (redu, reciclează, reutilizează). Aceştia ne sunt familiari încă din clasa I, când doamnele învăţătoare au avut grijă să ne înveţe nu numai alfabetul cunoaşterii, ci şi cel al protejării mediului înconjurător. Am început cu lucruri simple, astfel încât, prin acţiuni repetate de colectare a deşeurilor, organizate în cadrul şcolii, am deprins bunul mers al colectării selective.
Pentru că întreaga noastră activitate şcolară s-a canalizat în jurul hârtiei, ea a fost principalul deşeu pentru care am aplicat metoda celor “3R”. Astfel, am reuşit să reducem cantitatea de hârtie folosită şi să o reutilizăm în activităţile desfăşurate la clasă, la centrul de Arte, iar ceea ce nu s-a mai putut folosi, le-am pus în recipientul special pentru hârtie şi carton, din curtea şcolii.
Crescând, ne-am dat seama că tot ceea ce am învăţat la şcoală în primii ani, trebuie aplicat şi în afara acesteia.
În excursiile realizate în natură, am conştientizat şi mai mult rolul nostru, astfel că, la finalul fiecăreia dintre acestea toate ambalajele din hârtie şi nu numai, în care s-a aflat “gustosul sandwich de la mama”, nu şi-a găsit locul în frumuseţea naturii (a pădurii), ci doar în sacul menajer care ne însoţea de fiecare dată.
Apogeul implicării noastre a avut loc în clasa a IV-a, când am participat la două acţiuni importante şi de amploare:ecologizarea unei porţiuni din Pădurea Bididia de la marginea oraşului Tulcea şi campania de colectare a hârtiei şi cartoanelor organizată lunar în, reuşind să strângem, în cele 3 luni, de când a început acest an şcolar, 2400 kg.
Având în vedere că o tonă de hârtie reciclată salvează 17 arbori cu o vechime de 80-100 de ani, dorinţa noastră în aceste acţiuni a fost să strângem o cantitate cât mai mare de hârtie şi carton şi să salvăm cât mai mulţi arbori.
De asemenea, este bine de ştiut, pentru noi toţi, că hârtia şi cartonul se reciclează doar de zece ori, iar ziarele conţin hârtie reciclată în proporţie de 50%.
Dacă te gândeşti că se taie 6 copaci pe an pentru ca fiecare dintre noi să aibă strictul necesar de hârtie, reciclarea devine o “urgenţă”.
Prin faptele prezentate mai sus, sper că am reuşit să conving cât mai mulţi oameni de importanţa şi beneficiile reciclării hârtiei şi cartonului.
Ştiu că un rol important în combaterea poluării îl au guvernele şi organizaţiile non-guvernamentale, care trebuie să coordoneze centrele de colectare, dar mai ştiu că, fără îndoială, rolul cel mai important stă în conştiinţa fiecărei persoane, care va avea înţelepciunea să oprească la timp distrugerea naturii, ocrotind acest colţ minunat al Universului, Pământul.
DRAGOŞ-MARIO MATETOVICI - Pădurea, în mâinile noastre